în mine e spaima de singurătate laolaltă cu nevoia de singurătate
stau cuminți într-un colț ținându-se de mână ca două orfeline ciudate
diminețile mele sunt murdare prelinse din fructele nopții
praf de rodie azvârlit într-o doară peste semințele de cânepă

- lasă-mă să te blestem și să te plâng ca pe o nălucă albastră

stau în patul meu de spital ca într-un cocon într-un hamac prins între muchii
germenul fricii își face loc printre coaste și încolțește în ochi
răsare acolo ca un corn rugos de inorog ca un țurțure de gheață palidă
ca între doi sâni lăptoși de mamă lichidă ascunsă-n tranșee printre soldații morți

- cum se înlănțuie moartea cu brațele când sunt inorog pe tărâmul dintre două vise

păduri de pin transformându-se în luntre aurii
cum coboară ele muntele de-a lungul albiei de râu
și se sparg de pietre cu zgomot surd de lemn lovit cu piatra
cum îți spuneam nici nu pot să dorm până când pe furiș
îți strecor printre amintiri câteva capcane
pentru vulturi pleșuvi cu arc de oțel și-un șarpe