nu știu vorbi despre sfinți

dincolo
noaptea-și zvârle stelele-n fereastră

câți ani m-am chinuit să uit de sunetul
acestui mărunțiș

pe dinăuntru
o bălărie
își scutură-n zăpadă noile semințe

locul în care termină ziua îngălbenește

dacă o clipă ai încremeni ai putea auzi
cum adun cu o lingură de sticlă zahărul
din portocale

numai astfel
te pot zări printre frunze
rugându-te pentru mine
fără cuvinte