Poezia mea are ochi iscoditori
în orice colț m-aș afla se rotește din călcâi
să mai fure un miez din pâinea
aruncată visătorilor
poezia mea are șoldurile unei femei frumoase
se leagănă dibace
cât să-mi macine ultima fărâmă de rațiune
mă încurc în pletele ei negre
îi cer să mă ducă în cel mai îndepărtat punct
să mă privesc de acolo
cum mă zbat între iubire și dorință
și scriu cel mai frumos poem
din nudul durerii
cât să lipești anotimpurile
în cataplasma unui sărut.