Nimeni nu mai stă la masa tăcerii,
bunicii sunt plecați după piatră
până în miezul munților înalți
unde vor să cioplească porți
prin care să treacă nepoții viitorului.

Până la sosirea lor la cină
râul se pregătește de învierea sculptorului,
din sub brazda numelui său
ideile devin păsări în zbor
deasupra de coloane nesfârșite.

Ele luminează-n măduva cerului
de unde duhul sfânt coboară
se întrupează în suflete de piatră
ce nu mai mor.