dacă alții se strecurau printre două fâșii de aer
copilul care nu învățase fuga alerga
de parcă ar fi înotat față-n față cu zidul unui ocean
cu capul ca o minge de fier trăgând trupul inert
doar atât cât se întindeau rădăcinile bine priponite

când tatăl îl purta pe umeri copilul simțea prin nări
cum pașii omului spintecă văzduhul
cum trece vântul pe lângă urechi de parcă
mersul e un altfel de zbor permis numai celorlalți
o muzică dirijată perfect

din toată inima el ar fi vrut să se joace
ca un copil normal
să uite că avusese aripi înainte să îi crească rădăcini
dar ceilalți erau mai iuți de picior când jucau leapșa
îl ocoleau fără să-l atingă cu palma

el rămânea sălbaticul învins fără luptă
acrobatul albastru în echilibru pe mingea lui
dintr-un alt paradis