un dirijor ironic vine în fiecare zi
îmi urlă-n față aria pe care nu o cunoști
iar tu dai din picioare ca un copil răsfățat
ceri o acadea
apoi te retragi într-un colț
să nu-ți prindă jocul careva
râzi nespus de mult pe seama tuturor
of, de-aș înțelege minunea asta de prostie
care seacă puterea

e ciudat să închid eu lumina
să vină alt actor în locul meu
metaforele le-am pierdut prin buzunarele mele rupte
ți-am spus cine sunt și tu încă mă vrei
din viața aia următoare știu câte ceva
problema e că pantoful cel negru de lac e furat

lasă-mă să stau pe stânca asta veche
să mă tund cheală
să urlu în neștire către nimic, dar pentru mine
și apoi să mă întind peste pământ
să plâng, să plâng, să plâng
de fericire și de ceva anume
că te am așa de mult
dar mai ales să plâng pentru iubirea asta a mea în neștire