Firavii aburi ies tăcuți la soare,
Pământul din zvâcnit abia se ține
Să nu îngenuncheze în sulfine
Când năvălesc pe lume mărțișoare.

Zambilele horesc chemând albine
Iar dinspre stupi sosesc în zbor ciopoare
Spre hiacintul care în splendoare
Le-amenință din partea lui de bine.

Parfumul tropotește peste fire,
Chiar Dumnezeu zâmbește și miroae,
E cimitirul parcă în simțire.

Plutește-n aer numai nemurire,
Se încarnează iar albele oase.
Cu viii morții vin la întâlnire