în timpul vieții umblând prin livezile de cireși
doar se simte mișcând aerul cu gesturi largi
cu unghii ascuțite care îți taie respirația
femeia care tace din adâncul plămânilor
care se uită prin tine râzând
și-ți golește stomacul cu viteza luminii
care se șterge la gură
cu mâneca imaginară a rochiei de zână
după ce dă peste cap o halbă de bere
care spune există lună plină există Dumnezeu
pe marginea orizontului curg avioane sau licurici
nu sunt stele nu sunt nici
păsări mie îmi curg venele prin sânge și totuși
sunt nemișcat
frumusețea se ridică încet din femeia
care nu există lăsând în locul gol
un gol mai MARE
plin cu coji negre de nucă
pe care le iau
re-pe-de!
și mi le pun pe ochi

pleoapele mele trosssssssnesc ca niște genunchi
reumatici