plesnește în mine neputința sunt fir lovit de aripi
cum mă înfășori în frunze și mă ascunzi sub umbre
îngropi în mine rana cărnii fragile frunți căzute dorul
mă doare cerul și iarba nopții și tot cel împresoare
sunt gândul sterp al lunii pitit sub ape

Nu pot să cred, te uită... zbor, zbor invers, mă afund.

cum mușcă moartea din noi și câtă uimire din tâmplă ni se scurge
bărci desfrunzite urcă în noi zigzaguri reci de sânge
mai poți mă întrebi și brațele îți curg lichid pe lângă trup și se prefac în nuntă
miri suntem noi triști ținându-ne de mână