Pentru că oamenii sunt flămânzi,
Dumnezeu are oase.

Mănușile mele nu simt.

Mănușile tale măsoară apropierea.
Degetele nu mai vor să scrie.

Au tocit prea multe creioane.
Au fost trecute prin prea multe ascuțiori.

Au fost stele pe cer. Au fost nori pe cer.
A plouat în mare.

S-a potolit când am ieșit afară.
Nu aveam voie.

Câinii s-au repezit asupra celui căzut.

Toate problemele ar fi putut
să sfârșească atunci.

Ne plimbăm prin aceleași canale.
Cădem în genunchi
în fața aceluiași ne-adevăr.

Ne ștergem regulat mailurile,
ne curățăm pielea de pământ.

Câteva valuri și o să treacă și asta.
Rezistă la alte câteva valuri.

Mai e doar un pic
până va veni și furtuna.