Nopți în care nu reușesc să adorm
și sunt nevoit să ascult cum luna
rotunjește liniștea din jurul meu
până când aceasta ajunge să semene
cu un cerc,
până când ajung să aud venind
dinspre bucătărie
prin ușa întredeschisă bâzâitul
ce se preschimbă uneori
într-un vuiet,
alteori într-un țiuit
și atunci îmi spun
în gând, de frică
să nu stric tăcerea
ca pe un pahar de
cristal:
Aceasta e o liniște
perfectă, una care
nu poate face altceva decât
să tacă îndelung despre
iminența unei explozii.


14.08.2014;
06:43