Ochii tăi mi-adapă caii albaștri
din glasul meu cînd se-ntorc uneori,
ți-aud vocea în zori, prin nisipuri,
galopînd spre un stol de îmbrățișări.

Iar atunci îmi deznozi răsuflarea pe buze,
să n-ascund ce nu poți desfrunzi;
du cîntecul acesta cu o scoică la tîmplă,
fii convinsă că-l vei auzi.

Păstrează-l ca pe-o rodie dulce,
ca pe o lună ascunsă în pijama,
fredonează-l cînd vei stinge lumina,
să-mi descopere inima ta.