Sunteți lăstari ai vechilor copaci
A căror trupuri au îmbătrânit
Pentru că timpului n-ai ce să-i faci
Când se perindă către infinit

Dar voi cu inocența din priviri
Mereu neobosiți și plini de viață
Azi îmi treziți frumoase amintiri
Nepoții mei, când vă privesc în față!

Îmi insuflați acea exuberanță
Prin gesturi, zâmbete și prin cuvinte
Având în voi atâta cutezanță
Ce vă călăuzească spre-înainte

Și-mi picurați atâta mulțumire
De câte ori cu drag vă-mbrățișez
Că simt și eu un pic de-întinerire
Cu care singur mă îmbărbătez

De-aceea sunt și cel mai fericit
Văzându-vă pe toți în jurul meu
Și mă rog pentru voi necontenit
Să vă dea sănătate Dumnezeu!