agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-08-30 | |
de ce dorm ascunsă doar între două lacrimi
și cât întuneric încape într-o bătaie stingheră de pleoape, e singurul secret rămas între noi doi, o prăpastie peste care pășim, uneori, în vârful picioarelor, o linie frântă care ne delimitează singurătățile, peste care ne privim, peste care ne ținem tandri de mână, dincolo de ea e jocul în care suntem condamnați să ne căutăm pe vecie aici dumnezeu ne-a ascuns sufletul unul de celălalt, tăcerea mea de tăcerile tale, realitatea mea de realitățile tale, a marcat jocul cu sârmă ghimpată și râde cu lacrimi de neputința noastră, nu mai există alți pași înainte, nu mai poți da înapoi, e simetria lui perfectă, inventată anume pentru păcatele noastre, o secundă în care ne vom atinge își va avea prețul ei de sânge și ură, plătești acest talant, deși știi că regăsirea ne va lăsa răni adânci de fiecare dată simțurile sălbăticite galopează frenetic prin tine, mă cauți disperat în umbrele care te-nconjoară femeile cu numele meu au toate același chip, te învăluie misterios parfumul meu suav de violete (știi că sunt aproape) juri pe toți sfinții (deși ești ateu) să te lepezi de întuneric dacă mă vei găsi, mă implori să apar, îmi promiți că voi fi împărăteasa ta din bizanț dacă voi îndrăzni să cobor din icoane pentru tine când jocul s-a terminat și m-ai găsit în sfârșit, privești trist cele o mie de lacrimi care au mușcat din obrazul meu și s-au ascuns în ridurile împletite pe frunte, în tăcerea care-a încărunțit așteptându-te, mă-ntrebi de ce trupul meu nu mai are nici o culoare, nu înțelegi ce s-a întâmplat, cum de a reușit jocul să mă schimbe și când, îmi săruți atât de tandru fruntea și mâinile, obosit de dor îmi șoptești: vino, iubito, vino în locul unde liniștea curge pur și simplu din nori peste noi și ne dilată irișii la fel de ireal ca la-nceput!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate