Muream de o sihăstrie verde. Muntele își revendica
locuirea. Parfumul de brad înțepa auzul cu straie
de urși și alte fiare.
Tu ai ajuns un trăsnet de femeie, nelocuibilă însă
fără fulgerul galben al aurului. M-ai uitat, deja
începusem să miros a sărăcie.
Mi-e scârbă.
Pe când clocotea iubirea sub noi (știu că nu vrei
să-ți aduci-aminte) ochiul dracului era al unui
ciclop din departe. Vremurile treceau de la o apă
la alta fără trebuința Apei.
Mi-am băgat piciorul în mormântul deschis doar să-i
miros prin talpă distanța, ceilalți mi-au făcut
deja sicriu mi-au spus să nu mai scriu e un gest
impropriu pentru un viitor mort. Trebuie să-mi spăl
pletele, să-mi tund barba și să las pustiului
scârba asta care mă mai ține în viață.
Mi-e...