am vrut să-ți spun pe nume și m-ai oprit
c-un deget imaginar strivit peste buze

amiaza lucrată în lemn masiv
lăsa orice întâmplare fără ecou
iar ție îți sângera piciorul în cadă

ar putea fi o poveste
ar putea fi o poveste
îmi țipau venele ca un croșeu în tâmplă
am tras jaluzelele am deschis o bere
și am ieșit prin perete
direct în mijlocul desfrunzirii
cât aer zace la poalele copacilor goi
brusc mă gândesc la morții pe care tot îi visez
ar trebui să împart niște covrigi
îmi spun eu sub ochii deschiși
crengile uscate seamănă cu covrigii nemâncați

stau așa ascuțite ca niște oameni nespovediți
numai eu nu pot/
un nod pescăresc îmi face laringele spirală
de fiecare dată când adevărul
ăsta ar putea fi o poveste
toamnă de toamnă tot mai mult pămănt
se strănge pe inimile rămase-n oraș
gurile fără cuvinte se-ncleștează mai rău
nu bagi de seama nimic
așa e? decăt piciorul
care îți sângerează încet în cadă
ca într-o poză pe care ai mai văzut-o
exact acum un an
căzând dintr-un pom desfrunzit de amurg