În cabinetul de anatomie
se afla un schelet
de om pentru studiu
parcă viu
cu vorbele înghițite
de atâta blestem
de a fi damnat
pe veci să nu se odihnească.
Asculta vocile copilărești
și în tremurul făcut
de camioanele care treceau
prin apropiere
parcă i se mișca
craniul în semn de dezaprobare.
Nu puteai decât să-i
privești gura căscată,
suturile zigzagate
groaznicătură cu capul oval,
în imaginație din plastic
dar totuși prezent, uman
cu ochi de gheață,
falangele lui se mișcau
de parcă ar fi vrut să
se agațe de ceva
poate de un păianjen
care țesuse în interiorul lui.