pe unde este mâine nu știe nimeni
suntem vinovați de frumusețea lui astăzi
un perfect simplu ușor de dat la o parte
când ne ajung din urmă corurile negre
ale migratorilor

în tălpile noastre scările rulante au încetat din viață
în blocurile noastre încăperile au învățat să ne înlocuiască până la sânge
în respirațiile câinelui respirațiile mele
foamea
scurgându-se la pământ ca o hemoragie
corabia încărcată până la refuz cu vedeniile tale
s-a înecat
în singurul supraviețuitor de înapoi

după un timp ne-am întors acasă
unul îmbrăcat în celălalt