-I-

singurătatea este un buzunar gol cusut în carne aproape de inimă
din când în când bate la ușă trage fermoarele se uită pieziș
e greu de crezut cât infinit se găsește acolo
cât spațiu cât pământ arid mă așteaptă să calc în picioare
alteori se transformă în curvă îmi dă bună-ziua
încercând să-mi intre sub piele apoi îmi bea sângele
când de fapt același gol îmi sare în cârcă de parcă
acolo mocnește blestemul ca și cum somnul
m-ar lega aproape de el ca un jurământ aruncat pe trotuar
noaptea mă trezesc pe o plajă cu scoici putrede
aceeași plajă pustie același vis cu delfini sărind câte doi în același
acvariu gigantic și eu nicăieri nu găsesc un refugiu nici o femeie
nu-mi sare de gât nici un sărut nu are puterea să vindece
cât timp ea este demonul ce poartă pe umeri golgota
rezistă tentației rezistă atunci când e lovită
în plex eu nu rezist acestui dezastru
mușcătura de șarpe e un pământ sterp un efect de seră îmi spulberă infinitul
gândurile au gust de femeie trecută obsesie a unui cerc
imperfect în situații de criză
mă confrunt cu abisul mă judec după același principiu
nimicul este o nucă verde aștept să se coacă
iubirea precum un abstract la pătrat
se potrivește perfect cu buzunarul unui perdant
strivit de aceeași foame rotundă liniștit în răspunsuri
pentru el totul e simplu pentru mine întunericul îl tai cu cuțitul
disecția femeii fiind o chestie de câteva sutimi de secunde
mai preocupat sunt de drumul pe care hazardul mi-l bagă în acel buzunar
indecent de singur stingher în propria-mi carcasă de plastic
mă disip în confuzii caut calea de mijloc linia de demarcație a clipei
nonsensul îl așez la vedere
să-mi fie martor pentru drumul exact

-II-

da. ar fi aiurea să cred că până acolo se întinde albastrul
că până acolo pot vedea aripile pescărușilor transparenți
când eram copil trasam o line pe asfalt scriam stop
știam că acela e teritoriul/ ea arunca piatra
și câștiga jumătate jumătate jumătate
acum piatra are forme oculte nu te lovește direct
și nu mă lovește acum umbrele mă atrag acum scrijelitul pietrei
are alt sens alt scop decât totul
și așa se întâmplă
am părăsit scorbura am ucis animalul a rămas hoitul să se târască
să urle băi retardatule băi jigodie
este neverosimil să storc lumina de sevă
să-i cad în genunchi să îi sărut tălpile apoi să o
rog doamne
nopțile sunt raiul greierilor știu doar să cânte
pe unul l-am implantat în țeastă
cântă-mi fratele-meu ascute-ți arcușul pe tâmplele mele
îmi e imposibil să cred până la urmă tot acolo ajung
între marginile aceleiași ferestre
același gol se uită la mine
cum și eu mă uit în aceeași direcție îmi trec mâna
prin el și el la rându-i mă simte hotărât
să îmi bea sângele
sângele ăsta puțin care vrea să se scurgă
seva/ picătura de viață ce mai rămâne de după mă îndeamnă să mă arunc în afară
ca un aurolac cu punga la gură căutând o fărâmă de dragoste
căci dacă dragoste nu/ viața o ia în altă direcție
uneori mă văd pășind pe balustrada unui pod părăsit
în picioarele goale călcând pe dunga rece a fierului ruginit
ca și cum aș călca pe un munte de gheață
într-o parte și alta am hăul
în spate las totul privesc înainte ca la jumătatea mea bună
încurajat de ochii ei verzi
cu brațele întinse
așteptându-mă ca pe un soldat venit de pe front
hotărât să renasc precum un avorton adormit în cochilie
și prima respirație rece
ca o bomboană halls mentolată