zidurile îi creșteau oricum din umbră
deasupra inimii
o ambulanță aluneca vertiginos
înspre patul de spital
unde ți-am învățat tinerețea pe de rost

nu pentru că putrezea în minte
omul în care ceilalți oameni țipă
era doar un altfel de încăpere
unde femeile dansau proaspăt prin afișe
iar noi aștia tineri le iubeam pe silabe
din când în când

adevărul este că niciodată nu am înțeles
cât de lungă este tăcerea
sau fericirea într-un corp de femeie
nu am știut sau nu am dorit să știu
că orice încăpere este transpirată
după un întuneric în culmea fericirii

intersecțiile se lovesc pe furiș de mașinile împleticite
și puțin anemice
care au supraviețuit salvărilor din prima strofă
unde iubirea este cel mai criminal cuvânt
din lume

nu cred în păsările care își fac cuibul în alte păsări
ar însemna o imitație de piele
cusută inegal în privirea dumnezeului
mai ales că am decis să nu cred
nici măcar în privirea mea
de stăpân al oglinzilor
strivite

am iubit femei cu sfârcurile neînțelese
am bântuit capătul meselor
și nu mi-am amintit niciodată
cât de mult am devenit umărul
altcuiva