Împietrit în statuia unui om de nisip
în piața mare lângă un șantier arheologic,
privesc cum ies din pamânt oasele albe
și le așez cu ochii pe asfaltul murdar
ca și vremurile trecute pe deasupra lor.

Unii spun ca nu sunt importante
mai mult decât zidurile între care au fost găsite
și toata configurația sitului.

Orașenii trec pe lânga ele pe podețe improvizate
nu se opresc,
cum nici timpul nu stă pe loc
și vântul se întețește a furtună,
trecutul iese din pamânt la suprafață
epoca dupa epoca
rasturnat ca o amforă
în bucuria din paginile ce se vor scrie
în memoria noastră scurtă.