mă rezemam cu ochii de tăria cerului
ochii bestiei sângerau în întuneric era îmbrăcată în aur
bolboroseam în pumni vorbe neînțelese
și lumea se destrăma în fire de laur
cu capetele căzute în praf cu nunțile legate în cer
tot rătăceam în câmpie printre lanuri de scrum și miriști în vrie
și cei doi sori răsăriți unul deasupra celuilalt
abia de se vedeau pe cerul întunecat a noapte
merg pe jos până în pământ să dorm să uit
le vorbeam păsărilor și ele loveau năprasnic aerul
cu aripile arse de vânt ca niște cioturi
deodată calea ferată veche se năpustea în câmpie
cu șinele lucind cu pietrele în urmă
deasupra plutea liliacul angelic agățat de lună
cea mai întunecată plăsmuire vopsită psihedelic
când deodată totul se scufundă în moarte
în întuneric e și câmpia stearpă părăsită de oameni
nicio lumânare în ferestre nicio lumină nu poate licări
în casele joase din lut frământat în sufletele noastre
privirile mele scotocesc în întuneric scotocesc
până când liliecii vin să zgârie ceara pecetii Cărții Răscumpărării
ei beau vânt și sparg țeste de îngeri cu colții de lup
până la al șaptelea înger, mesager picat din cer

omul promis Ilie, cel care ar trebui să vină
mai întâi au fost umbrele mâniei
dâra de foc carul hurducăind cerul vârtos
învăluit de nori deasupra lui curcubeul
se va sfârșii taina alte lumi și noroade se vor proroci

scufundat în lumina grea de candelă întoarsă
întins pe miriștea moale adormeam un somn
între două luni atârnate deasupra ierbii mele

a mai trecut o zi și se face joi și se face moarte