În vorbă iscusită te-nfășoare!
Chiar dacă este soră cu palavra,
Sau te pătrunde-ncet precum otrava
Tu ai s-o simți în marea ei splendoare.

Și fără miez de-ar fi precum e pleava,
Ca și mercuru-n zvelte capilare
În suflet urcă,gata să te-omoare
Amestecând iubirea cu gâlceava.

Atunci te-ntrebi: care să-i fie rostul
Acestui moft incert și leac și armă,
Când, amețit de-a lui cerească larmă,

Vezi că o viață-ntreagă îi e costul,
Dacă himerei-i-este adăpostul
De-al cărui zid cristale reci își sfarmă.