un cap de copil ivit
la un geam slab luminat
îmi aruncă gândurile-n urmă
cu zeci de ani

așteptam până seara târziu
întoarcerea tatălui de la serviciu
tot la geam
până se aburea de tot

pâinea neagră proaspătă
căpăta iz de rucsac până
să ajungă în mânuțele mele

vântur o mână spre acel chip
primesc în schimb un zâmbet
și îndată mânuța îi flutură
ca o batistă în bătaia vântului

i se alătură chipul mămicuței lui
și-mi pare că-i nevastă-mea
ca altădată când plecam
după interesele zilelor

zâmbetul de la geam
s-a întipărit în inima mea
o bună dispoziție
îmi ușurează poverile

de-atunci caut zilnic
pe la toate ferestrele
zâmbetul inocenței
icoanele trecutului