o lăcrimare cade de zguduie pământul
o! tu, a mea iubire, tranșee-ți e obrazul
în care luptă lacrimi la culme de-i necazul
ți-aduc de alinare a cristului cuvântul
în moile-așternuturi exist de tine-alături
cafeaua-ți smulge-un zâmbet, aprins de lumânări
ne dezvelim de vorbe ca de greoaie pături
parfum de veșnicie ne gâdilă în nări
uitată-i lăcrimarea ce ieri te stăpânea
acum a ta ființă o veselie cere
deși-i poșircă-afară în loc de blânda nea
eu tai felii crăciunul, servit cu o tăcere
mă rup târziu de tine și te petrec în gară
pe buze reci avândă o ultimă țigară