Noaptea iubirii nebune
nu se lovește de margini
și spintecă printr-o stea
lumina aromată din trup.

Înghite pipăitul dulceag
în limba nesupusă cuvintelor,
de împreună degetele subțiază
sufletul ce începe zidirea.

În lacrimă arde pierdutul
pe obrazul pufos de piersică coaptă
și nicio umbră nu îndrăznește
să tulbure ochii ce înrobesc.

Doamne, de vezi cum se naște visul
pune-l în fapta ce scapără idei
și-n zidul care mă străjuiește
lasă o poartă mare, deschisă!