iubito,-n pașii ce îi lași în urmă
eternitatea zburdă-n a ei voie
de alte lumânări nu am nevoie
noblețea tălpii tale-n mine scurmă

și despletită-alergi de bunăvoie
în zori, când Domnul cheamă a lui turmă
coșmar în ceașca de cafea se curmă
tumult pe străzi se face anevoie

tăcerea este parcă un supliciu
de nu suntem în dimineață doi
păianjenul să-l omorâm cu pliciu

stăm la mansardă-n pielea noastră goi
atingerea șoptirii e-un deliciu
apusă-i noaptea plină de strigoi