Trec clipele spre infinit
Fără ca să le poți opri
Ducându-se spre nesfârșit
Neobosite zi de zi

Curgând la fel trecerea lor
Noi le percepem diferit
Când se perindă parcă în zbor
Ușor și lin, necontenit

Iar mersul clipelor mereu
Are atâtea înțelesuri
Încât noi îl percepem greu
Fiind încărcat de multe sensuri

Că de la naștere la moarte
Trăim în felul propriu viața
Și-avem clipele numărate
Până când se sfârșește ața

Că ața este un destin
Cu clipe deja alocate
Considerată dar divin
Și parte din eternitate

De aceea-n mersul implacabil
Clipele nu pot sta pe loc
Lăsându-ne inevitabil
În urma lor fără noroc