amândoi stăteam pe aceeași bancă
eu ascuns în sufletul tău labirintic
înaintând de bună voie
din ce în ce mai departe
vrând să mă întorc
doar după ce la capătul
unde zidurile se apropie
într-o ușă la care se vede lumina
pe care s-o turtim între noi
împuținând aerul ce ne desparte
și ochii tăi ca doi luceferi
să mă pierd în ei pentru
câteva secunde
îndeajuns să știu dacă
luminile din ochii noștri
au culori care se pot întrepătrunde
ca să izvorască o nouă
lumină de acum
talisman al drumului nostru
prin viață
dar totuși văd că tu ești o floare
iar eu un pom
te rog, prefăte
ca să te încolăcești
ca o viță în jurul meu
să te ridici an de an
până în ramurile mele