corolele stropesc mister, ne udă
în urbea unei poezii de perne
neghina-n lanul literei se cerne
și-n dimineață-n ochii mei stai nudă

te desenez în verbele eterne
sub zor de ziuă cu-nceputul rudă
și nu mai simt că viața este crudă,
Lumină fă din ochii tăi, lanterne

clepsidra vieții nu o poți întoarce,
tot picură o clipă de nisip,
motanul vremii după sobă toarce

iar viețuire-am dus-o în risip,
în miezuri de femeie ca în arce,
iubito, fă-mi asemănare, chip