rămân cu amintirea în mine ferecată
sunt locuit de diavoli ai oamenilor singuri
la cina solitară nu sunt mai multe linguri,
spre a primi genunchii podeaua e frecată

și plâng în lumânare bolind nimicnicie
în sfera trinității ca-n patimi de hristos
ferit de vorbe goale duc vorbă în vecie
mi s-a-mplântat de jale cuțitul pân' la os

în liberul arbitru cuvintele-mi înzec
autoflagelarea în mine iar o sufăr
cu sufletul în stele și minte de zevzec
ce gândurile-și scoate din al gheenei cufăr

atins de morbul vieții dar fără trai de aur
își face loc în suflet al plângerii balaur