Merg cu spatele înainte,
cu periscopul scos afară din pânza freatică a timpului,
după ce-am mai aruncat din balast,
doar atât cât să văd ce încă mai țin minte, în minte,
pierdut în mrejele anotimpului alintului
cu sufletul prăpădit, de atât nefast
după toate întâmplările, în tâmple împinse
cu palma gândului,
doar el, ce mi-l mai am de-un sprijin...
mă țin strâns de timona din barca în siaj, pe suspine prelinse
izvoare, spălând malurile prundului
rămas împietrit sub umbrar de-un arin,
acolo unde așteptă, uitat, un covrig printre haine,
puține, de-o vară,
nesfârșită pe-atunci,
numai zile, zile, toate un mister, așteptările taine...
cum ai sta dus, să nu pierzi din priviri pe-un peron dintr-o gară
un neștiut, să coboare din vagon de pe șinele, șinele lungi...
și îmi împiedică văz niște dâre, în zăbrele, pe ochi, niște umede dungi.
13.12.2013