calul alb al liniștii se adapă din stele
curg toamnele mele/grauri gureși în vie/
secunde silfide aburesc peste dealuri
se așază la masă să tacă rotund

cine se îndrăgostește în prag de toamnă
are o gutuie în piept
sub frunzele roșcate îmi despletesc singurătatea
și-o mușc de buză
cum te-aș mușca pe tine
cel ce dansezi cu fragilitatea mea
/licurici pe șaua nopților/

greieri amorțiți îmi cântă în piept
într-un vibrato perfect
dau drumul toamnei
cal conabiu ce paște iarbă lunatic

toamna
dragostea doarme pe o frunză
ca un păianjen în umbra poeziei
/lună neagră în râu/