acum
când ar trebui să te aduni
așchie cu așchie
din afara ta
din surplusul celorlalți
să-ți clătești obrajii în partitura ploii
umil căzute la glezne
ca o rugăciune
să-ți privești frumusețea-aceea
deloc stranie deloc nepământească
deloc fără de rost
așa de a ta
ca pe un dar
să te bucuri că ești
să-ți amintești numai trei cuvinte
glasul Mamei albul pietrei de râu
tălpile goale atât de curate
aproape străvezii
mirosul pâinii pe vatră
gustul țurțurilor zdrobiți între dinți
poemul mării în cochilii arse
aurul nisipului și epiderma vie
aripa imortalizată spre poarta cerului
mărturie că da chiar trebuie trebuie
curtea bunicii cât o poveste de încăpătoare
grădina cu trandafiri busuioc garofițe
și mere multe mere să aibă Sfântul putere
cheia atârnată sub streașină:
”așteaptă-ne: noi ne întoarcem oricum”
părul trandafiriu al păpușilor de porumb
scârțâitul porții căruța cu fân
trupul de copil răsărind obraznic înspre soare...
acum
tocmai acum literele îți înfășoară pe degete
o amnezie grea
vuietul împrejurimilor te acoperă
ești mâna fără gesturi
masca impersonală
materie defragmentabilă
și strigi
glasul opac rămâne captiv
în piept
groapa se sapă adâncă nemiloasă
precum golul din ochii ce n-au mai știut
să-i facă loc lui Dumnezeu
și plângi