dar stau pe drumul meu precum pe ace
o altă cale aș alege încă
tăcerea ta-ți miroase greu a stâncă
un împreună-i îngerul ce zace.
un iad de vorbe miezul îl mănâncă
iar toamna plumbul gunoier și-l coace
în ruginiul de un timp încoace
ce-aruncă flăcări reci în stea adâncă.

Marie, prunc te naște, ne dezleagă
să lași doar vocea rubinie-n must
de restul putrezimea să se-aleagă.
alerg spre tine pe un gând îngust
fiirea mea pe-ntreg să te-nțeleagă
cu brațele-așezate-n lin pe bust