Limba ascuțită pe cuvinte albastre
ca și ochii rupți din contextul expus
îmi pun propoziția în fraze prea lungi
care se pierd în irisul lor.

Carnea mea obosită de toate răutățile lumii
prinsă-n cleștele vremii trăite
e ca o ancoră-n trupul tras la țărmul
unei mări neobișnuit de goală-n iluzii
pe care o umplu delfinii și bancuri de pești.

Se apropie corăbii de gânduri
pline de tot ce se naște cu sângele cald,
femei străine de toate culorile
vin și ele cu dragostea mea în falduri
în paradisul acesta sălbatic.

Doamne, la tâmplele tale luminoase
se-nchină și îngerii căzuți,
oamenii privesc și cu mâinile-n cruce
se pun în genunchi și ascultă,
în inimi iubirea li se înfiripă
și bucuria se vede pe fețe.