se amestecă cu mustul și mierea de fân
iar un fum subțire și alb se ridică spre cer
parcă nu dintr-un coș zidit ci direct din pământ
ca și cum pe undeva aproape iarna mă strigă
dar totuși e atât de mult verde toamna asta
încât și tristețile mi se par crude
lipsite de experiență
precum un ghiocel ieșit în mijloc de decembrie
în pauza dintre două zăpezi

ascult frunzele cum se roagă vântului
caut prin trifoi urme de căprior
și aștept să-mi cadă stele pe gânduri
pe când o bufniță zboară precum o nălucă
iar max nu știe să latre frumos nici la lună
ridic o nucă să nu prindă rădăcini
o sfărâm cu blândețe de malac
și-mi astâmpăr setea cu un strop de rouă
ca și cum m-am născut bătrân
spre a muri copil