tu abia te nășteai dintr-o singură convulsie a mamei tale
care
întinsă între cei patru pereți ai salonului
aproape murea cu picioarele îndepărtate chirurgical

dar asta este o cu totul altă poveste
mai ales că astăzi
o zi de luni trâmbițează estetica urâtului
iar nimicul ăla ordinar care ar trebui să se întâmple
ridică din umeri și părăsește camera de urgență
cu un imens gest de lehamite
în vârful bărbăției

umblu fără frontiere și strada mă acoperă cu nepăsarea ei caracteristică
o femeie tânără mă întrece
poartă teniși verzi
are gleznele timide
și parcă
aș vrea să se lovească puțin câte puțin
de nerăbdarea mea care astăzi pare mai înaltă ca de obicei
mi se pare că semănăm până la tinerețea ei de nedescris
poate de asta o și aud în cap
îi simt gustul destrămându-se în cerul gurii
atât de intens încât
dacă la semafor nu s-ar fi făcut roșu
animalul din mine ar fi înfăptuit o scenă de dragoste chiar acolo
în mijlocul intersecției printre linii
oameni și pași
dar nu a fost să fie
pentru că întotdeauna culorile câștigă orice război
mi-aș pune în minte

am preferat să mă exteriorizez isteric în public
ca un câine scăpat din lesa stăpânului său pentru a gusta
captivitatea libertății
am scuipat și înjurat roșul de la semafor
bărbații și femeile care se întrec în vârstă
lipsa de grație a celor patru picioare care alcătuiesc un cuplu
și aglomerația asta împuțită ca un câmp de luptă
unde moartea întârzie să mai aparțină cuiva

dar îți promit că mâine
când îmi vei spune
tată eu sunt tot ceea ce a mai rămas din acea naștere
voi închide ochii
și mă voi încumeta într-o beznă
atemporală