în noi mirarea este speranțândă
de taine a dezvălui în toamnă
dar aspru ruginiul mă condamnă
și-n ochi îmi dă spre veci a sa osândă.
ți-ai cam făcut de cap în mine, Doamnă
fiirea de nu îmi este blândă
și inima în piept îmi e bolândă
iar Iadul de la spate mă îndeamnă

încui visarea aspru-n neființă,
la ușă de gândire pun zăvor
în nemurire fără de știință

puținii care litera îmi vor
de decădere-n liră mă-nștiință,
dar nu-s secat în piază, la izvor