de ce din nou teroare
când oare la cârmele lumii vor ajunge și oameni
cu creier luminat de ideea dumnezeiască-a iubirii

prin ascuțimea minții s-a ajuns la uriașe deschideri
de porți premize ca lumea să simtă în toate starea
de siguranță de bine cum tot la fel de presant
e adevărul că necugetarea în țineri de frâie
poate aduce dezastre colapsul...

mama pământ asudă în cețuri cu lacrimi de bucurie
să plângă din nori ca trupul ei să se prefacă în pâine
ape dulci să-i bem de la sân cu aerul ei să ne umplem
și trecători cum suntem la fine să se deschidă cu milă...

poate își bolborosește întrebătoare lava-n adânc
unde-am greșit de îndur atâta cruzime din partea
fiilor mei de ce se omoară-ntre ei
de ce cu sângele lor mereu sunt mânjită...

când capii lumii uniți vor sta la masa tăcerii
un timp în reculegere pentru toate victimele trecutului
apoi ca treziți dintr-un lung somn de coșmare să spună
că te numești Iehovah Allah Dumnezeu trinitate sau
cum fiecăruia îi vine la gură ești unu și-același și
iartă-ne pe noi păcătoșii trufași că te-am luat
la crimele noastre părtaș și laudă astăzi ți-aducem
că ne-ai deschis ochiul orb să vedem că singura
armă in războiul supraviețuirii e pacea...

apoi un sanatoriu să facă pământul să-i curățe și să-i
vindece rănile vechi și mai noi la groapa de gunoi
a istoriei să zvârlă armele morții și-ntr-o adevărată
frăție să facă deșertul din nou roditor aer și apă
să le curățe de otrăvuri ca națiile să-și primească
cu drag rătăciții fii de aiure înapoi și-n tihnă
să-și trăiască viața fiecare în legile lor...

oare când că pân-acum "putea să fie și n-a fost/
ar fi putut dar n-a fost chip să fie/ nu e târziu
și am putea/ să facem viața cât e ea/ o poezie de iubire"...