sunt beat ca o strachină cu tămâie aprinsă
ce îl curtează pe Dumnezeu
mă hrănesc cu păsări de vin
femeia a pus pâinea pe masă
să întregesc pe Hristos
ocupația cu moartea îmi ocupă tot timpul
sub nimicnicii de viață

ard în ruginiu anotimp, aproape e albul
ce îmi va păta pletele
întocmesc în grabă un chip
ce să nu se sperie de nisip
clepsidra îl va auzi
și fără să i mă-nchin nu va trece zi

Chipul îmi va fi oglindă
rămășițele de Dumnezeu le voi mânca la matineu
și voi fi Eu
în dimineața aceea
când ne puneam cărnurile ni le puneam la fript
și Dumnezeu ședea pe frigărui înfipt

ești mama răniților în duh
te vizitez uneori, acolo, în văzduh
beau din ceașcă
o cafea amară,
aud o Caleașcă
suind în călimară

morți sunt toți viii ce mână bidiviii
la Caleașcă,
strănut puțin și beau din ceașcă