Aș vrea acum să stau în pace,
Să-mi las cuvântul să se-nchine
Și-n noaptea caldă și stângace,
Să vând rămasul meu din mine

Din ramul meu în semn de cruce
Să cadă frunze de dorinți,
Și-n răstignita mea răscruce.
Să-mi număr prețul de arginți ...

Cu buzele sărate de petale,
Sălbatice din roșii mângâieri,
Eu le presar pe noaptea frunții tale,
Să uiți de huma negrei îndoieli.

Și-n calea asfințirii unui soare,
Eu am să pun un fir de trandafir,
Sub poala sa, ascunsă de răcoare,
Să-mi fii iubito umbră de zefir.

De simt că ceru-i nestatornic,
Și plin de nori e versul lumii,
Eu port cuvântul meu datornic,
Și-l leg de cruce-n ochii humii.

De-abia atunci cobori copilă,
Căci lumea-i de icoane goală,
Șoptește-mi versul meu cu milă,
Cu voce-albastră de cerneală.