odihnă am avându-te-n privire
leg clipe-n scrisul vremii între ele
lichidul temporal având în piele
în dup-a ta din dulce somn ivire.
e un răsfăț de noapte și de iele
tăcerea e fiindă să mă mire
sunt margini în întreg să te admire
sub cerul învinovățit de stele

pământic mi te scalzi în ochi, femeie,
pătrunzi precum un vierme-n Celălalt,
mă inflamezi și ard în o Idee.
era probabil Raiul prea înalt
și-al descuia n-aveam probabil cheie,
căzând în noi, izbindu-se de-asfalt