în inimile noastre aduse împreună de împrejurări
cineva a sădit durerea apropierilor trupești marginalizând
iubirea până la carne
în ea sădim dantură canibală, eres, erotism de mahala
cum altfel
poți închide în tine oul de înger
de la poalele Muntelui de veghe

pe când te descuiam
ai pățit puțin sânge Acolo
lichidul temporal îți vuia în interior
niciodată nu cunoști
o parte din tine până când cealaltă nu
taie cordonul ombilical al cunoașterii, până nu
explodezi în himenul gândurilor
explorând ținerea de mână într-o amintire
aproape tactilă,
poate de aceea
nu are ursul coadă