ce iarnă
ditamai iarna aici
la ușa noastră mică aducând a beznă
și a travalii neîntrerupte fără sens
câți zurgălăi și câte consternări de îngeri
în fața zidului abrupt
și ce cotropitoare absență
neînduplecată mult prea albă și prea vie
jivină amnezică-instinctuală
cu mii de suflete
cu chipul meu
cu chipul tău
vândută de datoare
ce sărbători minuscule de pixeli
de-orgolii reticențe amânări
și ce zăpezi naive și boeme
venite tocmai de la Dumnezeu
și cum se strânge-n întuneric cerul
și cum pe cineva durerea-l moare
și cum îmi pierd pe rând toți solii
și cum te pierzi și tu de mine
ce iarnă
ditamai iarna e dincolo
ce straniu mai ninge prin geamul opac