* * *
rămăseseră casele tale pustii. vântul
sufla în perdelele unor ferestre deschise. murdare.
prin care nu mai pătrundea decât lumina durerii.
iar eu am venit sa locuiesc întru ele. cu tinerețea
mea. cu viața mea. cu-ntregul meu avut.

îndelung am privit de acolo de sus
mulțimea aceea de morți risipită pe străzile
tale. și-un murmur ce greu se lăsa deslușit
îmi atinse auzul. era ca un strigăt. era o chemare
adresată tăriei din care vin eu.

oraș al meu. ca oricare altul. dar unic
în univers. tu m-ai primit în mijlocul tău
așa cum fecioara primește sămânța vieții în pântec.
și-ai renăscut sub privirile mele. prin cântecul meu
ce preschimbă durerile într-o veșnică bucurie.