Eu nu mă tem de-a ta iubire, zână,
Mă tem de-a mea, eternul ei îl port,
Sunt apa-nchisă-n draga ei fântână,
O speriată barcă-n palma unui port.

Eu nu mă tem de-a ta privire zână,
A mea o tem, că nu te-o mai vedea,
Rămân etern apus, făr-o lumină,
Tânjind după odihnă-n marea sa.

Nu mă mai tem de mâna ta copilă,
Eu tremuratul mâinii mele-mi tem,
De tu nu vei mai fi, ea fără milă,
În palmă își va scrie un blestem.

Eu de pe gură îmi voi șterge teama,
Și mâinii cu iubire-i poruncesc,
Voi face-acum așa cum zice mama,
Ori mâna-ți cer, ori mă călugăresc.

Eu țin la Dumnezeu, căt țin la tine,
Dar mama mea visează să mă-nsoare,
Copila mea, fii astăzi lângă mine,
Chiar dacă El va ține supărare.