rupea din buzele ei
bucăți roșii de lună
înspăimîntat cît de inocent
pot să plîngă dinții săi
cît de tare vor să ucidă
să taie cu bisturiul
mirosul ei de vin alb
te oprisei cu bicicleta
în fața blocului
și îl urmăreai flămîndă
șuierau nervii tăi
voluptatea ta de femelă
gata oricînd să-ți rupi un os
din irișii tăi
înverziți
excitați
și să-l arunci ca o petardă
între gurile lor mari
guri ce făceau dragoste
atît de pervers și frumos
dinți ce se pipăiau
adînc și urlător
printre renunțări de cristal
se sfărmau ca niște roci uriașe
în timpanele tale
iar tu
singuratico
lașo
nebunooooo
ca o bufniță noaptea
te avortai în sevrajul tău de iubire
condamnîndu-ți
sîngele
ochii
la aceeași moarte