trăim doar spre murire sub liniștea albastră
zadar de viață-i totul când pleci din a ta lume
și a striga putință nu mai găsești anume
să intre izul leneș la tine prin fereastră.
ci las prin mersul lumii de mine dulci amprente
pe munți de timp sihaștri zăpada o mai isc
mă las purtat de simțuri, noiri ce-s aparente
și ziua greu se cerne înaintând spre pisc.
cu pana o licoare de Frunză am deschis
și toată vremea noastră o amăgire-mi pare
cum te cufunzi aiurea, terestră în un vis
năluca veșniciei în ochii tăi apare.
divin pe căi de Ceruri un înger mai coboară
pe-a nemuririi noastre, eternal noastră Scară