Plouă, plouă, mult și bine...
Un țâstar chircit pe vine,
Se uită înspre răstoace,
Ar zburda în colo-n coace,
Peste câmpul înverzit,
Însă ploaia l-a zgulit.

Cu lăbuțele murdare,
Pe mustăți și pe spinare,
Și codița atârnată,
Scutură blana murată,
Și stropi întâmplător,
Un muscoi de prin mohor.

Muscoiul pătruns de apă,
Un cuvânt urât îi scapă,
Apoi brusc își dădu seama
Că l-ar mustra zdravăn, mama,
Să-i audă vorba lui,
Vorba mediocrului...

Se scuză la repezeală,
Dar îi ceru socoteală.
-Cască ochii-n jur, băiete,
Că m-ai făcut ciuciulete!
Eu știu că eram plouat,
Însă nu și întinat!

Când îl cercetă țâstarul,
Era-nămolit cu carul!
Iar aripele-i mătase,
Avea patru straturi groase
De lut moale, lipicios,
Să zboare-i neputincios!

-Of, ce neîndemânatic!
Strigă cucul singuratic,
Dintr-un nuc cu ani cât veacul.
Uită-te la el, săracul,
Ar pleca în lumea sa,
Dar să-l ia o macara!

Țâstarul jenat, se saltă,
Și prin flori în vervă cată
Apă limpede de ploaie,
O puse într-o copaie,
O suflă și-o încălzi
Și pe muscoi îl pofti:

-Vino să faci duș la mine,
Ca să mă spăl de rușine.
Intră ici, sub brustur verde,
Că și umbra ți se pierde!
Haide, vino!... Și-a venit
Și frumos s-a primenit!

De atunci prietenia
Nu le-o strică nici urgia!
De cu zori pân^la chindie,
Că e câmp, sau bălărie,
Au același drum cu zor,
Unu-n zbor, altu-n mohor!


Notă: Țâstar / dex, popândău, popondoc, țânc, șuiță, etc.